Transfăgărăşan, închis de astăzi până pe 30 iunie 2014

Decizia a fost determinată de condiţiile meteorologice nefavorabile din această perioadă

Autorităţile au decis ca începând de astăzi şi până pe 30 iunie 2014 să închidă o porţiune din drumul naţional DN 7C – Transfăgărăşan, mai exact porţiunea cuprinsă între km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Cabana Bâlea Cascadă). Decizia a fost luată în conformitate cu regulamentul de funcţionare nr. 524/1995 a drumului naţional DN 7C – Transfăgărăşan şi a fost determinată de condiţiile meteorologice nefavorabile din această perioadă, ce pot periclita siguranţa circulaţiei prin căderi de stânci, alunecări de teren, înzapeziri sau polei. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România îi sfătuieşte pe participanţii la trafic să respecte semnalizarea rutieră existentă pe drumul naţional DN 7C pe următoarele sectoare: km 0+000, localitatea Bascov, judeţul Arge, şi km 104+000, Piscu Negru, judeţul Argeş; km 130+800, Cabana Bâlea Cascadă şi intersecţia cu DN 1 km 151 +955, judeţul Sibiu.
 

Vezi toata lista

Comentarii