Trafic îngreunat pe mai multe drumuri

Informaţii puse la dispoziţie de Centrul Infotrafic al Poliţiei Române

UPDATE 2:

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră (9:05), în județul Sibiu, circulația autovehiculelor este întreruptă pe sensul de deplasare Râmnicu Vâlcea – Sibiu al DN 7, în localitatea Lazaret, în zona kilometrului 241, din cauza unui ansamblu de vehicule format dintr-un autotractor și-o semiremorcă, ce a rămas imobilizat pe carosabil în urma apariției unei defecțiuni tehnice.

 

...........................................

 

UPDATE:

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, începând cu ora 7:30, traficul rutier a fost reluat în condiții normale pe D.N. 2, în localitatea Traian din județul Neamț, unde vreme de aproximativ o oră a fost întrerupt pe sensul de deplasare Iași – Roman, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autobuz.

 

.............................................

 

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în această dimineaţă, în județul Neamț, circulația autovehiculelor este întreruptă pe sensul de deplasare Iași – Roman al DN 2, în localitatea Traian, din cauza unui accident rutier soldat cu victime omenești (două persoane rănite), în care sunt implicate un autoturism și un autobuz.

De asemenea, vizibilitatea de pe căile rutiere din județele Arad, Iași și Neamț este afectată de fenomenul de ceață densă, care determină scăderea acesteia, local, sub 100 metri și, izolat, sub 50 metri.

În afara situațiilor precedente, nu sunt semnalate alte drumuri naţionale cu circulaţia întreruptă din cauza unor evenimente rutiere și nici probleme semnificative de fluență a traficului care să fie determinate de vremea nefavorabilă ori de alți factori.

Poliţia mai informează că în județul Suceava, pe DN 2E, circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este interzisă între localitățile Solca și Marginea, din cauza surpării unui podeț. Rutele ocolitoare sunt:

- pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată cuprinsă între 7,5 și 10 tone: DN 2E Păltinoasa – Solca, DN 2K Solca – Arbore – Milișăuți, DN 2H Milișăuți – Rădăuți, DN 17A Rădăuți – Marginea și retur;

- pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată de peste 10 tone: DN 17 Păltinoasa – Suceava, DN 2 Suceava – Slobozia Sucevei, DN 2H Slobozia Sucevei – Rădăuți, DN 17A Rădăuți – Marginea și retur.

Pe DN 7C, în judeţul Argeş, între kilometrii 57 și 104 (Căpăţânenii-Ungureni – Piscu Negru), din cauza riscului de producere a avalanşelor, se menţine restricția pentru autovehiculele de peste 7,5 tone.

În localitatea Robești din județul Vâlcea, pe sensul de deplasare Râmnicu Vâlcea – Sibiu al DN 7, în zona km. 224 + 450 metri, circulaţia auto se desfăşoară îngreunat din cauza unor alunecări de teren care au afectat îmbrăcămintea asfaltic-bituminoasă a carosabilului, în sensul ruperii acesteia în mai multe fragmente. Suprafața de carosabil afectată are lungimea de aproximativ 25 metri și lățimea de aproximativ un metru. Locul producerii evenimentului este semnalizat în mod corespunzător, iar traficul de autovehicule se desfășoară pe o bandă, alternativ, în ambele sensuri de deplasare.

Vezi toata lista

Comentarii