Se scumpeşte şcoala de şoferi

Maşinile de şcoală vor trebui dotate cu camere de luat vederi şi GPS

Noile reguli pe care instructorii auto trebuie să le îndeplinească pentru a-şi putea practica meseria în continuare vor duce aproape la dublarea tarifului pentru cei care vor să obţină permisul de conducere. De miercuri, 13 noiembrie, toţi instructorii auto vor fi obligaţi să respecte un ordin al Ministerului Transporturilor, intrat în vigoare în luna mai. Astfel, maşinile-şcoală vor trebui dotate cu câte două camere video, una să filmeze în interior iar cea de-a doua în exterior, traseul urmat. De asemenea, maşinile vor trebui dotate şi cu GPS, iar toate informaţiile înregistrate vor trebui stocate pe suport electronic şi păstrate timp de şase luni.

Cursanţii, înscrişi într-un registru naţional

Noile reglementări mai prevăd că instructorii trebuie să deţină spaţii adecvate procesului de învăţământ, să aibă un contract de prestări servicii cu o clinică medicală, iar în cazul instructorilor independenţi, aceştia sunt obligaţi să aibă minim şapte cursanţi lunar. În ceea ce-i priveşte pe cursanţi, aceştia vor trebui să fie înregistraţi într-un registru naţional al cursanţilor, toate aceste măsuri fiind luate pentru a împiedica fraudarea examenelor. Conform estimărilor instructorilor auto, pentru a putea respecta noile reglementări, tarifele pe care le practică vor fi majorate chiar şi cu sută la sută. Astfel, în loc de aproximativ 1.000 de lei, cei care vor dori să obţină permisul de conducere de acum înainte ar putea fi nevoiţi să scoată din buzunar şi 2.000 de lei pentru şcoala de şoferi.

Sursa: Digi 24
 

Vezi toata lista

Comentarii