
Un nou proiect de lege prevede pedepse mai dure și noi reglementări
Aproximativ 40 de parlamentari PSD, PNL și PC lucrează la un nou proiect de lege care prevede o altă modificare a codului rutier, anunță realitatea.net. Inițiativa depusă la Senat prevede, printre altele, înăsprirea sancțiunilor pentru principalele cauze care duc la producerea accidentelor rutiere, însă marea noutate o reprezintă definirea clară a comportamentului agresiv la volan, faptă ce va fi sancționată cu o amendă de la 750 la 1.000 de lei.
Astfel, comportamentul agresiv este considerat: „schimbatul succesiv al benzilor pentru depășirea coloanelor; demarat în trombă, cu scrâșnit de roți; claxonat repetat; mersul cu motocicleta pe o roată; circulația cu viteză nejustificat de mică, pe altă bandă în afară de prima; frânarea bruscă la revenirea pe bandă; mersul cu spatele în scopul intimidării participanților la trafic; derapaje controlate; mersul unei mașini pe trotuar”.
De asemenea, propunerea legislativă mai prevede modificarea claselor de sancțiuni, acesta fiind împărțite în șase categori și nu în cinci, cum este în prezent. Punctul de amendă este calculat ca fiind 10 la sută din valoarea salariului minim brut pe economie, în prezent 105 lei, valoare care va crește de la 1 mai la 125 lei.
Clase de sancțiuni (sume valabile de la 1 mai)
– clasa I – 2-3 puncte amendă (250 lei – 375 lei)
– clasa II – 4 -5 puncte amendă ( 500 lei – 625 lei)
– clasa a III-a – 6 – 8 puncte amendă (750 lei – 1.000 lei)
– clasa a IV-a – 9 – 20 puncte amendă (1,125 lei – 2.500 lei)
– clasa a V-a – 21- 50 puncte amendă (2.625 lei – 6.250 lei)
– clasa a VI-a – 51 – 100 puncte amendă (6.375 lei – 12.500 lei)
Sursa: realitatea.net, via gds.ro
Vezi toata lista