Noi modificări la codul rutier

Şoferii vor avea voie să se urce la volan cu o alcoolemie de până la 0.2 la mie

Premierul României, Victor Ponta, a dezvăluit astăzi că a convenit cu ministrul de interne, Radu Stroe, o nouă serie de modificări la noul cod rutier. Astfel, şoferii se vor putea urca la volan după ce au băut, fără a fi sanţionaţi de poliţişti, dacă nivelul alcoolemiei va fi de maxim 0.2 la mie. În schimb, odată cu permisiunea de a conduce un autovehicul cu o alcoolemie de 0.2 la mie, va scădea nivelul de alcoolemie de la care contravenţia devine infracţiune, de la 0.8 la mie, la 0.5 la mie. „Până la 0,2 (miligrame alcool pur în aerul expirat - n.r.) nu e nici măcar contravenţie. 0,2 înseamnă un pahar de bere sau... Dar de la 0,5 în sus, nu 0,8, să fie infracţiune, exact cum se întâmplă în toată Europa. Până la 0,2 vorbesc de omul obişnuit care se duce la o nuntă şi gustă un pahar de vin, nu e nici măcar contravenţie. Dar de la 0,2 la 0,5 e contravenţie, se suspendă permisul, iar de la 0,5 e infracţiune”, a declarat Ponta, conform Mediafax.

Permis suspendat pentru neplata amenzilor

O altă modificare anunţată de Ponta prevede suspendarea permisului de conducere în cazul în care şoferul nu plăteşte amenda în termen de 30 de zile. „Era o problemă de aplicare în sensul în care omul îşi plătea amenda şi noi nu ştiam că şi-a plătit-o şi-i suspendam permisul. Am găsit o soluţie, cu un cont unic, şi cu faptul că poliţia nu poate suspenda permisul cuiva decât după ce verifică la 30 de zile după că în acel cont unic nu s-a plătit amenda”, a mai spus Ponta. O altă modificare importantă care va fi adusă noului cod rutier este aceea care reglementează condiţiile în care un şofer care a fost implicat într-un accident rutier şi are permisul suspendat va mai putea conduce. Astfel, un şofer vinovat de producerea unui accident soldat cu decesul uneia sau mai multor persoane sau vătămarea corporală gravă a acestora, nu va mai avea dreptul să conducă până la finalizarea procesului. Astfel s-ar elimina situaţiile în care un şofer vinovat de producerea unui accident grav poate conduce din nou, în baza unei dovezi, valabilă până la încheierea procesului.
 

Vezi toata lista

Comentarii